Când mintea nu are urechi să audă

Corpul spune adesea lucruri pe care mintea, din varii motive, nu poate sau nu vrea să le audă. Spune că ceva îl doare, că ceva îl incomodează, că a amorțit sau, în cazuri extreme, că este pe cale să colapseze. Nu avem nici timp nici urechi să-l auzim și după o viață întreagă în care ne-am hrănit mintea, observăm în sfârșit citind într-o carte de psihologie sau de spiritualitate, sau în vreun articol sau citat epic de pe Facebook că trebuie să înveți să-ți asculți corpul.
Ah, ce clișeu spui mai întâi disprețuitor; ca mai apoi să-ți treacă fulgerător și surprinzător prin cap că te doare tot corpul din pricina poziției necorespunzătoare în care stai de cel puțin o oră – timp în care îți verificai mailurile sau postai pe fb despre cum ești tu binecuvântat, fericit sau împlinit.
Am devenit cu toții pe nesimțite minte, suntem mintoși dar suntem departe de a fi sănătoși. Pentru că mintea este veșnic preocupată să cucerească lumea, exteriorul, să ia în posesie viața cu totul. Iar corpul cu “văicărelile” lui nu face altceva decât să piardă timp prețios – așa consideră mintea. Dacă minții îi priește să trăiască mai degrabă în viitor (și uneori mai întoarce un ochi nostalgic spre trecut) corpul este calat pe trăirea prezentului – ceea ce se petrece cu el acum, în prezent este important.
Ideal (pentru mințile, trupurile și sufletele noastre) ar fi să existe un oarecare echilibru fiindcă orice înclinare majoră a balanței, într-un sens sau altul (minte sau trup), aduce cu sine riscul ca o parte din noi să sufere realmente. Nici ca balanța să fie perfect echilibrată nu este de dorit, pentru că, atunci când ceva este în perfect echilibru este static deci, prin definiție, este deasupra sau potrivnic vieții. Dinamica de orice fel (inclusiv viața, universul) se creează atunci când lucrurile se mișcă. Pentru binele și de dragul vieții lucrurile trebuie să se miște; așa că, un oarecare echilibru, sau ceva aproape de starea de echilibru este ceea ce este de dorit.
Corpul este locul în care se manifestă cu predilecție inconștientul și ceea ce nu este sesizabil pentru minte sau pentru suflet se manifestă în și prin corp. Să nu uităm că, în decursul vieții noastre, înainte de a avea la dispoziție cuvintele (Logosul), ne-am folosit de limbajul corporal pentru a ne exprima toată gama de emoții și trăiri. Corpul a fost, la început pentru noi, unicul mod de expresie a personalității noastre în formare și locul unde s-au întipărit cele mai vechi și intime suferințe și bucurii ale noastre. Din acest motiv ne putem da seama uneori, în funcție de cum arată cineva și/sau de postura sa, de rănile sufletești de care a suferit în primii ani ai vieții. Tot acesta este motivul pentru care unele traume nu pot fi gestionate prin intermediul cuvântului așa că, în travaliile psihoterapeutice, se apelează la tehnici ca Sandplay-ul sau lucrul cu mâinile cu orice fel de element natural, desenul și multe altele.
Dansul, înotul, yoga sunt metode prin care se facilitează eliminarea tensiunilor psihice și, prin intermediul cărora, se pot pune în mișcare emoții adânc îngropate. Masajul, îngrijirea și răsfățul propriului trup sunt modalități prin care corpului i se arată respect și prin care se se facilitează reconectarea minții cu trupul.
Corpul este indicatorul nostru cel mai prețios, este cel care măsoară timpul pentru noi, este cel care ne dă semnale despre ce etapă de viață traversăm în fiecare moment. În consecință, ar trebui să ne ascultăm și corpurile, să punem mințile în acord cu trupurile … și dacă suntem foarte norocoși îl vom alinia acestora și pe cel de-al treilea – și cel mai important aș spune eu – sufletul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *