Vârsta NU este “doar un număr”

Anii care trec nu fac altceva decât să ne indice pe unde ne aflăm, sau de la caz la caz, pe unde ar trebui să ne aflăm: fiziologic, psihologic și spiritual. Anii petrecuți până într-un anumit moment pe axa timpului, nu ar trebui să fie altceva decât indici al devenirii și împlinirii noastre, al desăvârșirii.
Vârsta are sens! Există un moment potrivit pentru orice și este absolut natural ca viața să fie etapizată într-un fel sau altul. Asta nu înseamnă, desigur, să ne blazăm și să ne lăsăm înghițiți de rolurile pe care societatea ni le impune. Dar este absolut necesar să realizăm că vârsta contează, iar asta într-un sens bun, că există un timp potrivit și oportun pentru orice.
Nu vorbesc aici despre prejudecăți ori despre limitări superficiale ci despre cel mai pur și mai coerent etalon – viața, natura, naturalul, firescul.
În această ordine de idei, fiecare etapă de viață are propria însemnătate și valoare:
Copilăria este bună de … copilărit, de crescut, de învățat; este o etapă care vorbește despre cât este de minunat să fii iubit și validat, despre cum (să) te faci om.
Adolescența este despre de testarea limitelor personale și înmugurirea individualități manifeste, despre îndrăgostire, despre pregătirea pentru a părăsi cuibul etc
Tinerețea este pentru a putea face toate cele ce se prefigurau mai sus, despre înstăpânirea pe propria viață, despre descoperirea forței interioare și a sămânței propriului destin.
Vârsta mijlocie – pentru a cântări și valorifica toate cele aflate până atunci; este despre ceea ce urmează să dai mai departe, despre ceea ce alegi să dai și cui să dai.
Iar bătrânețea, urmând același raționament, ar trebuie să fie o ocazie pentru a ne da un pas în spate și a privi cu detașare, liniște și înțelepciune tot ceea ce am realizat dar și pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
Trăim în prezent un soi de refuz de a îmbătrâni, o căutare frenetică de moduri în care să te păstrezi tânăr. Dar asta înseamnă să te mumifici pe picioare. Cine și-ar dori asta?! E cutremurător (și nu în sensul bun). În plus, bătrânețea este, la drept vorbind, cea mai puțin penibilă și cea mai puțin “demanding” (solicitantă, dpdv social) etapă din viață. Asta pentru că, la bătrânețe nu trebuie să te mai stresezi despre ceea ce cred ceilalți despre tine, nu mai ai nimic de demonstrat, așadar, nu mai este nevoie să te simți penibil ori presat în vreun fel. De ce te-ai împotrivi, atunci, unui lucru atât de firesc!?!
Nimic nu este mai urât în procesul de îmbătrânire decât să refuzi să îmbătrânești.
Să ai o anumită vârstă și să nu o arăți poate fi o realizare – atunci când vorbim despre aparența, aspectul fizic – dar nu și când vorbim despre nivelul de dezvoltare emoțională, psihologică. Este trist și nesănătos să nu fim pe cât de înțelepți și maturi ne vrea viața.
Cred că nu este natural să fii tânăr la interior dacă ai 80 de ani dar e esențial să fii proaspăt și deschis. Dacă la 80 de ani ai fi încă tânăr la interior ar putea însemna că nu ai înțeles nimic din viață sau, poate, că nu ai simțit că ai trăit. În asemenea circumstațe nu ți-ai mai dori să pleci mai departe, să te desparți de cei dragi, să-ți vezi de drumul despre care nu știm nimic dar în care ne punem toate speranțele … toate au un sens și sensul bătrâneții este să ne acceptăm efemeritatea și limitele (în timp și spațiu).
Ce reprezintă aniversarea fiecărui an ce trece?
Aniversarea reprezintă celebrarea a ceva ce se repetă anual, a ceva care se întoarce (vine din latină și se compune din substantivul “an” – lat. “Annus”- și verbul “verto, -aere” care înseamnă “a întoarce”, “a răsturna”, “a schimba”, “a transforma”). Fiecare an reprezintă încă o ocazie de a ne apropia cât mai mult de ceea ce ne este dat să devenim, să fim, să realizăm. Este o ocazie de a ne verticaliza, de a ne ridica, prin și pe cărămizile fiecărui an în plus, către Dumnezeu. Suntem, nu întâmplător, ca lumânările de pe tortul aniversar, ne topim pentru a da lumină, viață, inspirație, sens propriei vieți dar și celor din jurul nostru. A arde înseamnă a trăi, a iubi, a lumina, a transforma, a spiritualiza, a intui, a coace și naște tot ceea ce este mai prețios în noi.
De ce n-am face-o? De ce să nu îmbătrânim cu demnitate și grație, de ce să nu celebrăm fiecare an pe care l-am împărțit cu ceilalți și pe care l-am dedicat propriei transformări și lui Dumnezeu?!
Ridurile noastre spun povești de viață și sunt mărturia vie că suntem și rămânem fideli propriului nostru destin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *